Somatizarea emoțiilor

Cu toții trăim uneori cu falsa impresie că stresul zilnic, acumularea tensiunilor psihice datorate diverselor etape existențiale pot fi depășite, rezolvate în forul interior sau chiar ignorate, că acestea nu ne pot afecta funcționalitatea optimă a corpului. Însă, organismul, sub presiunea factorilor psihici negativi, mai devreme sau mai târziu, cedează, prin instalarea procesului de psihosomatizare.

Cuvântul psihosomatizare provine din limba greacă, psihi = suflet și soma = corp.

Somatizarea reprezintă apariția și dezvoltarea unei boli în absența unei cauze medicale. O persoană care suferă de această tulburare nu poate fi diagnosticată cu nicio afecțiune medicală. Totuși, se confruntă cu anumite suferințe, disfuncții, dureri.

Persoanele care suferă de somatizare cred cu adevărat că au o afecțiune medicală, așa încât este adesea greu de distins între simptomele de somatizare și o afecțiune medicală reală, care necesită tratament.

Psihosomatizarea constă în exprimarea suferințelor prin strigătul corpului, înăbușirea emoțiilor și a trăirilor, incapacitatea de a exprima emoția eficient, reprimarea emoțională. Mai concret, psihosomatizarea constă în  legătura de cauzalitate dintre corp și  factorul psihic perturbator, stresor. Metaforic exprimat, să ne imaginăm cum umflăm un balon cu aer până acesta cedează și se sparge. Aici, aerul este reprezentat de tensiunile psihice negative acumulate. Aceste tensiuni, neexprimate sau nedescărcate, se repercutează la nivelul organelor interne, determinând apariția bolilor.

Cu cât reprimarea emoțiilor este mai accentuată sau de durată, cu atât este mai profundă somatizarea, iar evenimentele nefericite de viață, sentimentul de deznădejde întins pe o perioadă mai mare de timp, reacții sau adaptare la realitate într-un mod rațional, lipsit de emoție și trăire, conduc într-un final la decompensare somatică.

În prima etapă a somatizarii, corpul încearcă să ne transmită mesaje de avertizare prin apariția stărilor de genul oboseală, nevoia de a dormi mai mult, pierderea poftei de mâncare sau, din contra, mâncatul compulsiv, febra.

Studiile de specialitate afirmă că boala se dezvoltă într-un organism vulnerabil, obosit, epuizat. Apariția bolii nu este un simplu rezultat al unui atac extern, ci o consecință exercitată asupra mediului intern dezorganizat.

Cercetările recente au identificat factorii de risc psihosomatici în declanșarea bolilor fizice. Aceștia se referă la incertitudine, conflict, lipsa controlului, senzațiile care ne comunică faptul că ceva ce considerăm noi esențial lipsește, nevoi emoționale nesatisfăcute, lipsa iubirii, raționalitate și anti-emoționalitate, acestea având la bază reprimarea furiei, anxietate, deznădejde, tristețe, inutilitate.

Simptomul principal al persoanelor care suferă de tulburare de somatizare este legat de trăirile și reacțiile resimțite în legătură cu simptomatologia fizică prin care respectivii trec. Aceasta constă în:

  • dureri;
  • probleme neurologice;
  • probleme gastrointestinale;
  • simptome care afectează dinamica sexuală;
  • oboseală fizică;
  • dificultăți de respirație.

Creierul este în legătură directă cu glanda tiroidă, cu inima, cu sistemul digestiv și cu toate organele. Atunci când creierul primește “hrană” sănătoasă, gânduri pozitive, corpul va reacționa într-un mod echilibrat și sănătos.

Metodele de intervenție asupra tulburărilor psihosomatice sunt variate, abordarea psihoterapeutică oferind o paletă largă de tehnici. Dintre acestea, se remarcă în special psihoterapia cognitiv-comportamentală, însă simplul fapt de auto-observare a senzațiilor, gândurilor și emoțiilor și corelarea acestora cu situațiile din viețile noastre pot fi puncte de inițiere foarte potrivite.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.